„Muguri” la ceas aniversar
(interviu cu doamna profesoră Carmen Andronachi, director al Colegiului Național „Eudoxiu Hurmuzachi”)

Miruna Pîslar:
Stimată doamnă directoare, în 2014 se împlinesc 90 de ani de la apariția revistei liceului nostru. Cifra pare impresionantă, dar raportată la vârsta școlii (142 de ani) demonstrează că tradiția este calitatea esențială prețuită aici deopotrivă de profesori și elevi. Ca moștenitori și continuatori ai elitelor bucovinene în domeniul educației avem o datorie de onoare: să cunoaștem valorile trecutului. Știu că dumneavoastră ați fost implicată începând cu anul 2003 în coordonarea și redactarea revistei.
Întrebarea mea vizează semnificația acestei publicații în istoria și viața școlii.

prof. Carmen Andronachi:
Dragă Miruna, în calitate de redactor șef, cunoști desigur câteva date despre momentul apariției revistei școlare, despre tinerii întemeietori, despre numele ales, despre etapele parcurse de „Muguri” dinspre „odinioară” spre „astăzi”. Nu voi anticipa nimic din cele pomenite mai sus, pentru că avem bucuria de a publica acum două studii temeinice referitoare la istoria acestei reviste, se pare, prima cronologic, dintre publicațiile școlare din această parte a țării. Personal, consider că, încă de la început „Muguri” a fost mai mult decât o revistă de încercări și informatii literar-științifice cum spuneau cu modestie tipic bucovineană inimoșii și talentații băieți adunați în jurul lui Mihai Horodnic. Revista este, alături de numele lui Eudoxiu Hurmuzachi, emblema, cartea de vizită a Colegiului nostru. Ba mai mult, îndrăznesc să cred că aceste simboluri culturale au însemnat enorm, prin simpla lor citare și prin reluarea numelui istoric, chiar în perioada comunistă.

M.P. Să înțeleg că primul „mugure” a fost Mihai Horodnic și amintirea lui e neștearsă și în paginile multor numere ulterioare morții sale tragice?
C.A. Da, într-adevăr acest destin frânt al unui poet adevărat (considerat de mulți dintre cercetătorii fenomenului literar „Iconar”, punctul inițial, premergător al mișcării cernăuțene) este parcă premonitoriu pentru întreaga soartă a Bucovinei. Atât de entuziasmată în manifestările ei de după Marea Unire și atât de greu lovită din nou, în curând. Literatura are, după cum vezi, legături subterane cu istoria locurilor și a oamenilor. Apele tulburi pot distruge într-o clipă, un vis, un ideal. N-aș vrea însă să transmit un mesaj pesimist. Dimpotrivă, v-aș da exemplul bunei dispoziții cu care lucrau acești tineri la realizarea revistei scrisă de „elevi pentru elevi”. M-a impresionat ingeniozitatea cu care au strâns bani din vânzarea în oraș a primul număr apărut pe 24 Ianuarie (!). Îi și văd ducând cu săniuța acele exemplare caligrafiate îngrijit de Ion Negură și ilustrate de Eugen Prelipcean și multiplicate la șapirograf.

M.P. Da, am citit și eu Cuvântul către cititorii și sprijinitorii noștri și am reținut faptul că revista era considerată de la primul număr „un auxiliar prețios care să îndrume spre o literatură instructivă și distractivă”. Am mai remarcat faptul că înaintașii noștri, colegi peste timp își propuneau să scoată din „contribuții benevole” revista în condiții din ce în ce mai bune și să facă din „banii ce prisosesc”(!) un fond pentru excursii. Sigur, erau bine organizați și ofereau ceva muncit, la un nivel neașteptat de bun. Doamna directoare, aș vrea să vă întreb ce vă place mai mult din acest număr pe care ați reușit să îl găsiți și să îl oferiți spre ilustrare cu texte și desene originale.
C.A. Nimeni dintre noi nu poate rămâne sensibil la obsesia apei adânci din chiar prima poezie „Mult mister ascunde apa din adâncul ei de unde/ Când cu farmece de aur l ” Pe de altă parte mi-a făcut plăcere să citesc un jurnal de călătorie „ excursie la Cernăuți” (5-6 maiu 1923). Călătoria cu trenul într-o frumoasă zi de sâmbătă, are, pe alocuri, parte și de descrieri naive ale peisajului primăvăratec. Orașul, tramvaiul, Grădina Publică, căminul studențesc sunt prinse într-o cheie realistă care astăzi stârnește nostalgii „Nouă, neobic ta de lucru decât să se plimbe pe lângă Palatul Național, Teatrul National, Liceul „Aron Pumnul”. Printre monumentele cele mai însemnate din Cenăuți semnatarul articolului, I. Galan, prezintă Catedrala frumos pictată, Universitatea închisă, Reședința Mitropolitană „una din cele mai frumoase din România întregită” zidită în ”stil mauric cu amestecuri de stil bizantin”. Vedem prin ochii cronicarului elev de odinioară Parcul Dominic, Prutul „ca o pânză de argint”, suburbiile Clocucica şi Roșa. Ce excursie extraordinară și ce păcat că nu putem vedea și noi toate acestea atât de ușor și astăzi! Finalul aventurii a fost nemaipomenit – elevii au asistat la o reprezentație teatrală cu piesa „Baba Hârca” de Matei Milllo la Teatrul Național. Urcați în tren pe sunetul marșului „Deșteaptă-te române!” hurmuzăcheștii anului 1923 cântau și ei cu foc îndreptându-se spre casă. Niciodată elevii și profesorii coordonatori ai revistei nu au putu uita acest sentiment de apartenență la un ținut cu o istorie aparte. Există o memorie colectivă latentă.

M.P. Poate că generația noastră, nu conștientizează întotdeauna aceste valori istorice și culturale dar, instinctiv, le valorizăm. Doamnă Directoare, aș vrea să vă întreb, trecând în alt registru, cum vedeți dumneavoastră diferențele între cuprinsul și tehnica de lucru a revistei, în diferitele ei etape la început, pe parcurs și astăzi. Puteti aminti și numele unor colaboratori din colectivul de redacție al ultimilor zece ani?
C.A. Jurnalismul școlar evoluează, dar, atunci când este vorba de „un brand” , se marchează trecerea timpului fără ca esența să se schimbe (apud Luminița Grădinaru în Jurnalistica școlară). Pentru că în istoria presei școlare românești Tudor Opriș numea „Muguri” drept „cea mai bună revistă bucovineană interbelică” am considerat că nu avem voie să coborâm ștacheta (deși este îndeobște cunoscut faptul că interesul pentru lectură s-a mai diminuat în favoarea comunicării informatizate). Faptul că revista a fost în acesti ani premiată la nivel
național, obținând titlul de Laureat confirmă efortul depus de o echipă coordonată de noi, profesorii din Catedra de limba română. În numerele din urmă dna profesoară Sehlanec Angela a coordonat redactarea revistei. Trebuie să amintim și numele tinerilor profesori Halip Iulian și Beceru Beatrice care au contribuit la selectarea și corectarea materialelor. În colectivele de redacție s-au afirmat elevi care între timp au devenit jurnaliști (Mihai Colibaba, Cătălina Ursu, Alina Ilioi), specialiști în managementul comunicării, publicitate (Florin Crasnean, Liviu Bădiliță), ingineri (George Andronachi, Puha Andrei), economiști (Cătălin Țugui), coordonatori de programe (Ioana Rusu), juriști (Mădălina Costiuc), pictori deja cunoscuți (Alexandru Teleagă), arhitecți (Alexandra Andronachi), artisti fotografi (Andreea Teleagă), litere si imagine film (Iulia Colban) medici (Raluca Badea), informaticieni (Calancea Alexandru, Mihaela Gafițescu, Magda Gherasim, Laurentiu Plesciuc, Oriana Oniciuc). I-am amintit doar pe o parte dintre coechipieri din ultimii 10 ani. Cu ei am stabilit în numeroase ore de lucru tehnicile fundamentale de redactare (interviul, știrea, reportajul, portretul, relatarea…). În cazul unor confesiuni (mărturisiri) suntem foarte atenți la credibilitatea și relevanța materialului factual. Colajele din textele „Mugurilor” de ieri sunt primite cu interes stârnind o reacție de cvasi-recunoaștere, de actualizare. De obicei, folosim șapoul pentru a sublinia (chiar la propriu, cu o altă culoare, personalitatea remarcabilă a interlocutorului „coleg” la Hurmuzachi).

M.P. Ultima mea întrebare se leagă, de fapt, de cele spuse până acum: care este mesajul Dumneavoastră pentru colectivul de redacție, dar și pentru cititorii revistei?
C.A. Probabil s-a desprins până acum ideea continuității în spirit, convingerea mea că lucrul la revistă declanșează pentru mulți tineri energii nebănuite. „Mugurii” plini de sevă se hrănesc din solul Bucovinei și nu se pot uita valorile tradiționale. Pe de altă parte deschidem larg paginile absolvenților creatori în viitor, în timp și spațiu real și virtual. Limbajul informatic este la ordinea zilei demonstrând aderarea noastră la spațiul cultural european. Revista apare de altfel, și în format electronic pe site-ul școlii. Nu vom renunța de dragul divertismentului ieftin la specificul de cultură și viață autentică.

Interviu realizat de eleva Miruna Pîslar din clasa a XI-a A Redactor șef – an școlar 2013-2014